Public speaking si alte fetisuri

Public speaking si alte fetisuri

Public speaking, body language, inteligenţă emoţională, creativitate, spontaneitate, iată câteva fetişuri ale vremurilor noastre pe care TEATRUL le conţine de mii de ani. Toată lumea se înscrie la cursuri de public speaking ţinute de diferite persoane care la rândul lor au urmat ceva cursuri sau deţin o franchiza de pe undeva din “state”.

Noi vorbim pentru cei care au călcat pragul unui teatru si au vizionat câteva spectacole.

Cine se pricepe mai bine la public speaking dacă nu ACTORUL? De fapt, această “vorbire în public” incumbă mai multe abilităţi. Începând de la expunerea în faţa unui auditoriu cât se poate de numeros, până la capacitatea de a capta atenţia acestuia şi de a-l impresiona (pozitiv sau negativ). Rostirea acelui text dramatic folosind tehnici actoriceşti proprii, inflexiunile vocale, vorbirea corectă a limbii în care se desfăşoară spectacolul, până la folosirea întregului arsenal corporal pentru creşterea expresivităţii…acesta este public speaking.

Body language

Oare cel care te convinge acum că este un rege – cu o ditamai cocoaşa şi nişte picioare strâmbe, fiind apoi cel mai sprinten bufon al regelui, cu corpu-i flexibil ca o coardă, care dansează sau evoluează ca un adevărat gimnast în timp ce-şi recită monologul – îşi foloseşte corpul în mod suficient de expresiv şi inteligibil, transmiţând fără echivoc ceea ce a dorit?

Inteligenţa emotională

Capacitatea de a-ţi inţelege propriile sentimente şi capacitatea de a le comunica celorlalţi este una din virtuţile EQ-ului. Conştientizarea este una dintre cele mai exersate capacităţi, încă din perioada de iniţiere profesională a actorului. Atenţia voluntară, ascultarea activă, capacitatea de a comunica nonverbal, de a gestiona emoţiile, toate aceste calităţi sunt apreciate de public în desfăşurarea unui spectacol, urmărind evoluţia unuia sau mai multor actori.

Creativitatea este la ea acasă când analizăm jocul actoricesc.

Pornind de la textul dramatic, actorul, prin capacităţile şi abilităţile de care aminteam, dă substanţă şi credibilitate personajului interpretat.

Distribuie:

Citeste si....

  • 66
    Bătrânul teatru are peste 2500 de ani si este depozitarul tuturor manifestărilor omului încercat de istoria tumultoasă. De la exuberanța ritualurilor dionisiace la farsele medievale, de la romantismul sturm und drang-ului la angoasa existențialismului (ca să fac doar o foarte succintă trecere înrevistă a evoluției dramaturgiei) teatrul este amprenta vietii,…
  • 62
    Sunt puţine lucruri în viaţă care te schimbă. Sunt câteva care te ating şi care lasă o urmă. Sunt persoane care intră în viaţa ta şi simţi că ceva nu mai e cum a fost. Cristina Pardanschi şi Cornel Răileanu sunt un exemplu de acest fel. Totul a început acu…
  • 56
    Acum mai mult ca niciodata vânăm fericirea, sau cel puțin starea de bine. Pentru a  o atinge recurgem la tot felul de formule magice, cheltuim o groaza de bani și energie și dacă am avea tăria să recunoaștem, rezultatele sunt sub așteptări. Cred că sunteți de acord că în  copilărie…
Posted in Uncategorized.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *