Sunt puţine lucruri în viaţă care te schimbă. Sunt câteva care te ating şi care lasă o urmă. Sunt persoane care intră în viaţa ta şi simţi că ceva nu mai e cum a fost. Cristina Pardanschi şi Cornel Răileanu sunt un exemplu de acest fel.
Totul a început acu un an – o prietenă a început să meargă la nişte cursuri foarte dubioase – cursuri de teatru la centru de modelare a personalităţii. Ce teatru? Ce personalitate schimbată avea nevoie la 25 de ani? Am intrebat-o ce face ea exact acolo? Tot felul de exerciţii, jocuri.. pentru ce? Totul părea o pierdere de vreme. Doar că ne întâlneam după ce ieşea ea de cursuri – era obosită, transpirată, dar plină de viaţă, cu o licărire în ochii ei. Nu mult timp dupa ce Larisa a început, Letiţia s-a dus să vadă despre ce este vorba. Mare este curiozitatea unora – mă gândeam eu. Dar hai să vedem cum a fost? A încercat Letiţia să-mi explice – jocuri, atenţie, dar cam atât. Care e scopul? De ce merg oameni mari să se joace de-a teatrul cu nişte actori în vârstă aproape ieşiţi la pensie? Totul părea foarte ciudat.
La aproape şase luni după ce Larisa începuse aceste cursuri şi aproape două luni de când Letiţia intrase şi ea mi-am făcut şi eu timp să merg să văd despre ce e vorba. De ceva vreme încoace fetele m-au chemat să văd ce fac ele acolo, însa de fiecare dată nu aveam timp. Când intri într-o rutină e cam greu să ieşi din ea, e cam greu să-ţi faci timp pentru altceva. Cursurile de teatru mi se păreau o pierdere de vreme şi de energie, însa la insistenţele prietenelor mele am încercat.
Atelierul de teatru se ţinea într-un loc deosebit – o încăpere transformată într-o scenă, cu podea din lemn impecabilă, pereţi roşiatici cu cortine negre, lumini bine plasate. Ambianţa era completată de grupul de oameni, unul şi unul, mai tineri, mai în vârstă. Sincer, prima oară a fost foarte ciudat – am început să ne jucăm, dar joc de copii, fără graţii de adulţi pudici şi constipaţi. M-am trezit la realitate la o lovitură puternică şi fără milă. Treptat am trecut la alte activităţi – de verbalilzare, de imaginaţie şi creativitate. Nu mai ţin minte exact cum a fost, ştiu doar că am fost impresionată, iar timpul a zburat pur şi simplu.
Aici e un loc în care temerile, preconcepţiile, măştile dispar. Te laşi pe mâinile unor persoane care nu vor judeca, care nu îţi vor spune că ai greşit sau că nu ai făcut bine. În schimb îţi vor cere să-ţi dai drumul, să încerci din nou, să depui efort, să te implici cu adevărat. Doar aşa se va vedea o schimbare în noi.
Ce se întâmplă la aceste cursuri? Pentru fiecare e diferit; simţi schimbarea în funcţie de cât de mult de implici şi cât de consecvent eşti. La fiecare atelier facem jocuri – jocuri tradiţionale, jocuri de memorie, jocuri de coordonare, jocuri de atenţie şi multe altele. Discursurile şi explicaţiile sunt puţine, suficiente pentru a-ţi face o părere, însă nu îndeajuns pentru a începe să raţionalizezi. Important e să intri în joc, să te laşi învăluit de beneficiile lui. Bucuria lor pune stăpânire pe tine şi te duce într-o altă lume, într-una în care te simţi copil din nou, lipsit de griji; e greu de explicat sentimentele de plăcere pe care le ai în momentul în care ajungi să chicoteşti şi să râzi din tot sufletul. Fără să ne dăm seama, aceste jocuri ne dezvoltă atenţia şi creativitatea, ne coordonează atenţia; ne face să ne cunoastem pe noi într-un final cu posibilităţile noastre şi, poate ce e cel mai important, ne pune faţă în faţă cu limitele noastre.
Trecem prin viaţă de multe ori fără să vedem, să auzim sau să simţim ceva nou. Suntem aşa de obisnuiţi să mergem pe acelaşi drum în fiecare zi, să vedem aceleaşi persoane, aceleaşi poveşti, încât nu e de mirare că avem impresia că timpul trece pe lângă noi, şi, iar a venit weekendul. Mai citeşti o carte, un articol, auzi o poveste interesantă, mergi la un film, o piesă de teatru, dar eşti doar o persoană care asistă la poveştile altora – nu te implici, nu lucrezi la altceva decât ceea ce faci la serviciu în mod normal, nu creezi ceva interesant.
La atelierul de teatru transpiri, depui efort, te implici întru totul; te joci dar cu un scop. Îţi laşi imaginaţia să zboare, te debarasezi de penibil, renunţi la şabloane – îţi eliberezi mintea de toate îngrădirile puse în viaţa de zi cu zi. Devii liber şi atfel fericit.
Cornel ne spune de fiecare dată – “suntem cu toţii un Ferrari, însă ne încrâncenăm să mergem cu frâna de mână trasă” – avem un potenţial imens fiecare dintre noi, însă, din varii motive, ne încăpăţânăm să stăm închişi în noi. E foarte comod şi uşor să mergem pe aceleaşi cărări bătătorite, să preluăm raţionamente, să încadrăm persoane în stereotipuri. Eu cred însă că nu poţi merge aşa prin viaţă, atât de superficial. Suntem înconjuraţi de lucruri minunate, deosebite, diferite, trebuie doar să avem deschiderea spre a le vedea cu adevărat.
Scopul tuturor exerciţiilor este ca în final să facem teatru de improvizaţie. Prin meciurile de improvizaţie între două sau multe persoane imaginaţia noastră este la maxim utilizată. Niciodată nu ştii ce vei face, nu se merge cu un scenariu – totul depinde de momentul prezent şi de persoana cu care eşti. Poveşti şi situaţii incredible s-au petrecut – comice şi neobişnuite. Buna dispoziţie ne cuprinde pe măsură ce ne eliberăm de penibil şi de inhibiţii.
Nu e uşor să stai în faţa unor oameni necunoscuţi şi să te dezbraci de toate măştile pe care le porţi zilnic. Pe deasupra să fii şi creativ, să ajungi să inventezi tot felul de situaţii comice. Secretul este, din câte mi-am dat eu seama, să te laşi, să te eliberezi de toate gândurile, de tot ce e raţional şi atunci partea creativă intră instinctiv. Toţi o avem, însă o sugrumăm cu raţiunea.
Beneficiile acestor jocuri sunt destul de evidente – se dezvoltă creativitatea, spontaneitatea, ne dezinhibam, capacitatea noastră de sinteză este exersată. Învăţăm să urmărim “firul roşu conducător” în orice poveste şi ne concentrăm doar pe ceea ce contează.
Metamorfoza nostră nu se petrece peste noapte. Eu nu simt că sunt mai deşteaptă sau mai frumoasă în urma acestor cursuri, însă simt o diferenţă. Merg pe stradă şi sunt mai atentă la ceea ce mă înconjoară; stau la poveşti cu o prietenă şi o privesc în ochi şi o ascult; sunt mult mai conştientă de corpul meu, de postura mea, de vocea mea; binenţeles că aştept să vină joi seara pentru a putea evada din cotidian şi pentru a mă bine dispune, insă sunt conştientă că aceste cursuri sunt mai mult decât o simplă distracţie.
Ioana Sânpetrean