În şabloane închistat,
Grav şi trist şi îmbufnat,
Omul rătăceşte-n lume
Obsedat de bani, de nume,
Al clişeelor captiv,
Focusat pe obiectiv,
Prins în brand-uri şi nevoi: O furnică-n muşuroi!
Însă-n criza asta-adâncă
Mai există Oameni încă,
Naturali, frumoşi, copii,
Fară teamă de-a greşi.
Împreun-am invăţat
Că te poţi numi Bogat
Doar atunci când râzi şi zbori,
Înălţându-te spre nori.
Doar când te-ai eliberat
De-al clişeului păcat.
Când te joci şi când visezi
E uşor să progresezi.
Creativ, spontan, atent,
Potenţialul tău latent,
E degrabă activat.
De ridicol dezlegat,
Confortabil tu cu tine,
Te simţi viu şi te simţi bine.
Mişcări vagi şi sugrumate,
Devin clare, asumate.
Vrei, nu vrei, improvizezi,
Te descoperi, te distrezi.
Respiraţia – ca la şcoală:
E costo-diafragmală.
Dicţie, ritm, ton şi volum,
Toate sunt mai bune-acum.
Tehnici, lucruri fel de fel,
Cu Cristina si Cornel,
Am studiat şi aplicat,
Iar apoi asimilat.
Mi-amintesc şi-o povaţă: « Copii, teatrul este viaţă ! »
Razvan Vintila – participant la curs